duminică, 8 iulie 2007

Postare preluata de la Andrei Badin

Duminică începând cu orele 17.00 pe Antena 3 va fi transmis un documentar despre Transnistria şi grupul Ilaşcu realizat de colegul meu, Petrică Răchită. Apoi în studioul Antenei 3 va avea loc o discuţie despre situaţia din Transnistria şi soarta celor patru foşti deţinuţi ai lui Igor Smirnov. La discuţia moderată de Ovidiu Maior participă Petrică Răchită şi subsemnatul.Vor fi prezentate imagini şi declaraţii exclusive de la eliberarea ultimilor doi membri ai grupului Ilaşcu, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa.

vineri, 6 iulie 2007

Bomba ecologica la merginea capitalei(Romania Libera)

Animale in putrefactie, carne stricata aruncata de-a valma pe camp, cranii de cai si oase uscate, o miasma ingrozitoare care se intinde peste comuna Glina, iata dezolantul peisaj ce te intampina pe malul Dambovitei, la iesirea din Capitala. Totul dureaza de aproape doi ani, se plang localnicii, iar cel mai rau e vara, cand atmosfera devine, practic, insuportabila. Disperati, ei au anuntat autoritatile, in repetate randuri, dar nu s-a intamplat nimic. Oamenii din Glina cred ca firma "Protan" SA ar fi de vina pentru acest dezastru si acuza activitatile centrului de neutralizare a deseurilor animale deschis de "Protan" in comuna lor. Compania se disculpa, iar inspectorii de mediu afirma ca, de fapt, zecile de tone de cadavre care zac pe camp ar fi aduse de intreprinzatorii privati din Bucuresti si din judetele limitrofe. Desi am petrecut doar cateva ore in Glina, mirosul puternic ne-a ramas in nari si dupa doua zile de la vizita. Satenii sunt obligati sa suporte aceste miasme de aproape doi ani, de cand au observat primele cadavre aruncate pe camp, pe malul Dambovitei si printre ruinele unei foste statii de epurare a apei. Ei cred ca de vina ar fi societatea "Protan" SA, care are un centru in apropiere specializat in neutralizarea/procesarea resturilor de animale adunate din sudul tarii si Bucuresti. Oamenii ne-au declarat ca vad cum camioane incarcate pana la refuz cu mortaciuni, acoperite cu pamant, trec prin fata caselor lor spre camp. "Miroase rau de tot. Cum trece cate o masina a Protan cu animale moarte, cum vine mirosul. Vara te omoara. Raul Dambovita nu mai e rau, e canalizare. Totul e facut cu ajutorul a doi insi, doi rromi tineri, care dirijeaza tot. In fiecare seara, la sapte jumatate vine unul dintre tigani la mine in poarta, se intalneste cu baiatul directorului de la Protan, care-i da banii. Cinci milioane la masina. Mai ales noaptea, ca ziua i-am filmat eu", a afirmat un localnic, vecin cu societatea acuzata. "Nimeni nu ia nici o masura. E un focar de infectie. Epidemii n-au fost, slava Domnului, dar e o nebunie ce-i aici. Toata Glina e plina de animale moarte. Eu locuiesc in comuna de 20 de ani si m-am saturat de situatie", se plange un satean din Catelu, care se recomanda Mircea Nicolae. Oamenii afirma ca in fiecare noapte trec chiar si cinci camioane, fiecare avand cel putin 30 de tone incarcatura. "Cand vin camioanele, daca sunt pline sau fac curba tare, cad resturi de animale sau mate", povesteste Mircea Nicolae. De altfel, reporterii televiziunii Antena 1 au reusit sa filmeze doua camioane care se pregateau sa iasa din curtea Protan cu animale moarte. La vederea echipei de filmare, masinile au fost trase pe dreapta. "Vara stam cu geamurile inchise, nu mai suportam. Cu caldurile astea, ne e si frica sa ne lasam copii pe afara. Apa de la fantani e rosie, mergem si luam apa de baut de la o benzinarie", ne-a declarat si Laura Diaconu, din Glina. Autoritatile disculpa societatea "Protan" SA, care la randul ei neaga ca ar avea vreo legatura cu dezastrul ecologic de la intrarea in Micul Paris. "Protan nu are cunostinta despre provenienta deseurilor semnalate. Capacitatea de neutralizare a Protan este de aproximativ 125 de tone pe zi - la unitatea Popesti-Leordeni, 150 de tone pe zi - la unitatea Dej si 75 de tone pe zi - la unitatea Codlea. Capacitatea totala este, deci, de aproximativ 350 de tone pe zi, in timp ce media cererii de colectare nu depaseste 200-250 de tone pe zi", ne-au raspuns reprezentantii Protan intr-un comunicat. Prin urmare, sustin acestia, compania face fata comenzilor si nu ar avea motiv sa arunce deseuri pe camp. "Atunci cand cantitatea colectata intr-o zi depaseste posibilitatea de neutralizare imediata intr-o anumita unitate, deseurile sunt trimise spre celelalte unitati sau sunt depozitate in spatii special amenajate, in asteptarea neutralizarii in schimburile II si III", se arata in comunicat. De aceeasi parere sunt si inspectorii Garzii de Mediu Ilfov. "Nu cred ca Protan arunca deseurile, pentru ca nu au nici un motiv. Ei au o capacitate mare de neutralizare si pe camp sunt aruncate pana in zece tone. N-ar avea sens", a sustinut comisarul de mediu Mihai Dide. Acesta considera ca de vina ar fi diverse abatoare care fie nu-si permit costurile incinerarii – 0,25 euro pe kilogram, fie nu au contract cu "Protan". Totusi, inspectorii de mediu admit ca mirosurile din zona sunt greu de suportat. "Intr-adevar, Protan are o problema cu mirosurile, care rezulta din procesul de neutralizare. Ei au primit o derogare de la UE sa modernizeze instalatiile pana in 2014, dar noi speram sa ii determinam sa rezolve aceasta problema pana in 2008. Oricum, emisiile nu sunt poluante, doar creeaza disconfort", a precizat Mihai Dide. Comisarii de mediu afirma ca o responsabilitate apartine si Jandarmeriei, care ar trebui sa pazeasca zona. PRECEDENT Firma "Protan" SA nu este pentru prima data tinta a acuzatiilor de acest fel. "Comisarii Garzii Nationale de Mediu Cluj au raspuns unei sesizari primite din partea cetatenilor munincipiul Dej care locuiesc in apropierea Protan - Sucursala Dej cu privire la depozitarea necorepunzatoare de deseuri animaliere si disconfortul generat de acestea. La fata locului, comisarii de mediu au constatat ca angajatii firmei depozitau animalele moarte inclusiv in afara perimetrului unitatii. Mai mult, apele uzate rezultate din spalarea platformei pe care au fost depozitate deseurile au fost evacuate fara tratare in canalul deschis Cuzdrioara, care se varsa in raul Somes", mentiona agentia de stiri Amos News nu mai departe de luna trecuta. Cadavre la Cernica O situatie asemanatoare cu cea de la Glina am descoperit si in satul Tanganu din comuna Cernica, de langa Bucuresti. Sute de kilograme de cadavre de animale au fost aruncate pe malul apei. Abia dupa sesizarea presei, autoritatile locale au intervenit si au indepartat resturile in putrefactie. "Situatia este acum sub control. Am degajat tot ce se adunase acolo. Totodata, am organizat paza, au fost alertate politia si jandarmeria. Inca nu stim de unde. Probabil de la intreprinzatori privati din Bucuresti, Ilfov si Calarasi", ne-a declarat viceprimarul din Cernica, Vasile Zaharia. Acesta sustine ca sacii cu cadavre sunt descarcati noaptea, dar pana acum nu au reusit sa prinda pe nimeni asupra faptului.

articol Romania Libera

Cei trei au fost decorati de presedintele Basescu cu "Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler". De la premierul Calin Popescu Tariceanu au primit bilete de vacanta, la munte si la mare, unde vor urma tratamente de refacere dupa lunga perioada de detentie. Uniunea Juristilor din Romania le-a oferit medalia de merit. » Reporter: Cand v-au eliberat din inchisoare, ati incercat sa fugiti inapoi in Transnistria, dar ati fost prins si scos cu forta peste Nistru. Veti mai incerca sa va intoarceti in acel teritoriu? — Andrei Ivantoc: Eu nici n-am iesit. Pe mine m-au scos fortat. Ne-au alungat din tara, din casa noastra. Ne-au spus ca, de ne intoarcem, vom fi arestati sau chiar impuscati. Noi vom incerca sa dam in judecata pentru asa-zisul proces, mai ales ca sentinta nu a fost legitima si nu o recunoastem. » Atunci, veti ramane in Romania sau va intoarceti la Chisinau? Daca romanii v-au decorat ca eroi, moldovenii nu par impresionati de eliberarea dumneavoastra. — Adevarat, din partea Moldovei nu ne-a contactat nimeni, nu ne-a sunat nimeni. Dar nici nu asteptam nimic de la ei, ca, sincer, sunt oamenii Rusiei. Nu stiu unde o sa ramanem, pentru noi, ori Bucuresti, ori Chisinau e tot teritoriu romanesc si nu conteaza unde ramanem. » Ilie Ilascu afirma intr-o scrisoare ca a incercat sa evadeze la un moment dat. Dumneavoastra ati vrut sa fugiti din puscarie? — N-a fost posibil. Noi am fost paziti foarte-foarte strict si izolati total. Ne bateau zi si noapte si nici nu aveam cand sa ne gandim la asa ceva. In primele zile dupa arestare, ne-au dus la comendatura Armatei a 14-a si ne bateau zi si noapte, inchideau camera si aruncau gaze si iarasi ne bateau. Corpurile ne erau vinete, dar ieseau unii si veneau altii sa ne bata. Vorbeau intre ei: "Uite, mai, s-a innegrit!". si mi-au spus si altii ca ne invineteau, dar ne bateau si mai tare. E o minune ca am scapat. » V-au promis libertatea daca recunoasteti Transnistria? — Au fost foarte multe incercari sa iscalim acte, de multe ori am facut greva foamei pentru aceasta. » De ce ati ales sa luptati impotriva regimului de la Tiraspol? — Pai eu am intrat de prin ‘88-’89 in miscarea nationala de intregire a tarii, care s-a transformat in partid, Partidul Popular Crestin Democrat. Am vazut ca acelora de la Tiraspol nu le place sa vorbim limba romana, ca nu le place sa scriem in grafie latina, nu le place istoria noastra, am fost foarte suparat pe ei, ca in casa la noi dicteaza ei. si am fost nevoit sa ma integrez in miscare. » Dintre toti cei care au luptat, cum de v-au prins numai pe dumneavoastra? — Altii au fost chiar si ucisi. Eu stiu un primar din satul Garagaci, domnul Gheorghe, nu mai retin numele de familie, l-au luat de la primarie cu tot cu fiu. Pana la urma, l-au eliberat pe fiu, dar pe el l-au impuscat si l-au aruncat in fantana. Multa lume a disparut atunci asa. » Din ce ati auzit cat ati stat inchis la Tiraspol, mai sunt romani in puscariile din Transnistria? — Poate ca sunt. stiu ca au fost incercari in Slobozia, chiar in ultimii ani de detentie a noastra, dar cu ajutorul organizatiilor pentru drepturile omului au scos oamenii aceia de la incarcerare. » Inainte de a va elibera, transnistrenii v-au comunicat o noua sentinta. Despre ce e vorba? — Mi-au citit o sentinta de care nimeni nu stie, nu mi-au dat nimic la mana, prin care mi s-a pus interdictie de a intra in Transnistria. Practic, m-au expulzat, ceea ce e ca o a doua condamnare. Or, in asa- zisa sentinta din procesul din ‘93 nu s-a spus nicaieri ca dupa eliberare trebuie sa fim expulzati. Au facut ei sentinta pe loc. » Ati declarat ca, de-ar fi sa o luati de la capat, tot asa ati lupta, dar cu o gandire mai buna. Cum adica? — Pai as vedea care imi este dusman si care imi este prieten. Dar tot pentru aceleasi lucruri as lupta. Atunci cam multi s-au strecurat in miscarea noastra, pentru a o dezbina dinlauntru. Acum as sti sa aleg graul de neghina. » Cum explicati ca nimeni de la Tiraspol nu a reactionat la toate demersurile internationale de eliberare a dumneavoastra? — Tot ce se face in Transnistria, toata legea e facuta de Rusia, care i-a pus pe papusarii astia in fata. Rusia ii sustine financiar, ii sustine militar, politic si cu tot ce le trebuie. si Moldovei, si oricui vrea sa puna acolo forte internationale sa rezolve problema Rusia le spune nu si nu. Asta-i joaca Rusiei. Transnistria e controlata total, suta la suta, de Rusia. » De ce ati acceptat bani de la Gigi Becali, un politician controversat in Romania (n.r. - cate 50.000 de euro pentru fiecare din cei trei fosti detinuti)? — Eu nu stiu cine este domnul Gicu Becali, ma scuzati, Gigi, dar a facut un gest foarte omenesc. Am iesit pe 2 iunie, iar undeva pe 4 sau 5 iunie domnul Becali ne-a sunat acasa si ne-a spus ca ne ajuta. Eu nu spun nimic de politica, n-am vorbit cu dumnealui nimic de politica, ne-a inmanat plicul cu bani si ne-a urat sanatate. Cronologie » Rusia si Moldova condamnate pentru retinerea ilegala a grupului Ilascu Conflictul dintre Republica Moldova si Transnistria a inceput in 1989, cand limba romana a fost declarata limba de stat pe intreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv dincolo de Nistru, fapt neacceptat de sovietele locale din Tiraspol, Tighina si Rabnita. Tot atunci s-au format "colective unificate de munca", care luptau impotriva introducerii limbii romane, alfabetului latin si reformelor democratice. "Colectivele" au organizat greve si proteste. In 1990, cand s-a adoptat ca drapel al republicii tricolorul cu cap de zimbru, aceleasi soviete au refuzat arborarea steagului in Tiraspol si Tighina. Au inceput actiunile secesioniste. Pe 13 decembrie 1991, a avut loc un atac armat al gardistilor transnistreni la podul de la Dubasari, in care au murit patru politisti moldoveni si 20 de gardisti, cazaci si alti mercenari, veniti de pe aiurea. In 1992, conflictul s-a transformat intr-un razboi civil intre fortele de politie moldovene (armata urma sa se infiinteze cateva luni mai tarziu) si trupele paramilitare transnistrene, care au folosit arme "imprumutate" de la Armata a 14-a. Dupa incheierea luptelor, "grupul Ilascu" a fost judecat intr-un proces care s-a terminat in 1993, membrii sai fiind condamnati la inchisoare pentru crime de razboi si terorism. Printre altele, au fost acuzati de uciderea unui demnitar al republicii si de utilizarea neautorizata a munitiilor si explozibililor. Doi ani mai tarziu, a fost eliberat primul detinut, Petru Godiac. A urmat Ilie Ilascu, condamnat initial la moarte, dar eliberat in 2001. Acesta a devenit ulterior senator PRM in Parlamentul Romaniei. In prezent, este euroobservator in Parlamentul UE. Ulterior, a fost eliberat Alexandru Lesco, in iunie 2004. Andrei Ivantoc a fost eliberat pe 2 iunie anul acesta, dupa ce a fost batut pentru a accepta sa treaca granita in Moldova. Tudor Petrov Popa a fost eliberat pe 4 iunie 2007. In iulie 2004, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat Federatia Rusa sa plateasca lui Ilie Ilascu despagubiri de 180.000 de euro si cate 120.000 de euro catre ceilalti trei membri ai grupului, pentru perioada de detentie ilegala. Moldova a fost condamnata sa achite cate 60.000 de euro daune materiale si morale pentru fiecare dintre membrii grupului Ilascu. z Alexandru Lesco: "Se clatina comunismul si cred ca vom invinge" » Reporter: Toate onorurile de care aveti parte in ultima luna – decoratii, medalii, bani – nu vin cam tarziu? — Alexandru Lesco: Mai bine mai tarziu decat niciodata. Eu sunt eliberat de trei ani si m-am mai ciocnit de chestiile astea. Noi am simtit caldura asta peste tot, nu caldura de afara, ci de la oameni, de la felul cum ne-au inconjurat aici, in Romania. Eu traiesc acum la Chisinau, dar ma socot si la Chisinau in Romania. » Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat, in 2004, Rusia si Moldova la plata unor despagubiri morale pentru dumneavoastra si colegii dumneavoastra. Ati primit banii? — Da, i-am primit. stiu ca era in sentinta un termen de trei luni pentru plata. Moldova s-a conformat dupa doua saptamani, in schimb Rusia a asteptat pana in ultimul moment. Ne-au platit toata suma si mie, si colegilor mei. Dar eu zic ca mai important in sentinta aia era ca s-a cerut eliberarea neconditionata a colegilor mei si asta nu s-a respectat. » De ce tineti atat de mult la Transnistria? V-ati nascut acolo? Familiile dumneavoastra sunt peste Nistru? — Nu, eu doar am facut facultatea la Tiraspol, iar colegii mei au lucrat acolo. Toti suntem din Republica Moldova, iar familiile noastre locuiesc la Chisinau, dar Transnistria este pamant romanesc si asta e cel mai important. » Nu s-a schimbat ceva fata de situatia de la inceputul anilor ‘90? — Eu zic ca s-a mai schimbat, se clatina comunismul si cred ca vom invinge. Voi continua sa lupt. Eu ce regret din ceea ce a fost este ca am pierdut o parte din viata pe care nu o mai intorci. Dar nu regret lupta. » Sunteti cunoscuti drept "grupul Ilascu", dar nu prea va mai intelegeti cu Ilie Ilascu… — Domnul senator Ilascu e mai ocupat, eu nu zic ca ne-am certat intre noi, dar asa se asteapta lumea sa fim tot timpul impreuna. El ne-a dat telefoane si de la Paris, si de la Bruxelles. Vedeti, de ce s-a schimbat? El a fost eliberat cu sase ani mai devreme si nu mai era acolo, langa noi. Tudor Popa: "M-au chemat sa lupt impotriva Moldovei, ca am facut armata in Afganistan" » Reporter: Ce veti face de acum incolo? — Tudor Popa: Voi continua sa lupt, evident, lupta politica. Daca nu ne-or inchide si-n Chisinau. » Ati primit amenintari in sensul asta? — Nu, nu, glumesc. Transnistrenii au mai stat pe langa noi, imediat dupa ce am iesit. Dar pe urma nu-i mai observ. Poate sunt, poate nu. » Aveti de gand sa ramaneti in Romania? Sau sa intrati in politica? — Nu stiu inca, nu imi dau seama. E cam devreme sa ma intrebati. Dar sa ma vindec, sa ma odihnesc oleaca si apoi vedem. » Ce faceati inainte de razboiul moldo-transnistrean din 1992? Ce v-a determinat sa va implicati in acest conflict? — Pai lucram la fabrica de bumbac. Vedeam cum s-a inceput tot, grevele care erau. Opreau lumina si spuneau ca poporul se revolta ca nu doreste sa se uneasca cu Moldova, cu Romania. Dar noi stiam ca numai doi-trei faceau asta. Iar pe mine m-au chemat sa lupt impotriva Moldovei, mai ales ca am facut armata in Afganistan. Dar nu am vrut. si atunci s-a format grupul Ilascu si am luptat aici

miercuri, 4 iulie 2007

Articol Jurnalul National

Mărturii şocante despre iadul patronat de Igor Smirnov şi Moscova 2007 07 03| de Andrei Badin, Petrică Răchită Membrii grupului Ilaşcu, drogaţi în Transnistria şi separaţi la Bucureşti Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov Popa şi Alexandru Leşko, trei dintre membrii grupului Ilaşcu, au ajuns luni la Bucureşti. Ei vor fi primi]i azi de c`tre preşedintele Traian Băsescu, iar ultimii doi eliberaţi vor intra într-un program de recuperare. Eliberarea lui Andrei Ivanţoc şi a lui Tudor Petrov-Popa, după 15 ani din închisorile transnistrene a readus în atenţia lumii o problemă politică extrem de complicată - aceea a unei republici nerecunoscute de nimeni, dar funcţională şi periculoasă: Transnistria. Cei patru membri ai grupului Ilaşcu nu au dat prea multe detalii despre condiţiile de detenţie în care au fost ţinuţi în Transnistria. Abia acum uşor-uşor detaliile ies la iveală. Despre cum au decurs anchetele la care au fost supuşi membrii grupului Ilieşcu se pot spune foarte multe. Cei care au stat închişi numesc închisorile comuniste de la Tiraspol lagăre de exterminare. Tudor Petrov Popa spune că „acolo-i lagăr, nu e închisoare”. El recunoaşte că a fost bătut „tot timpul cât ţinea ancheta”.”Aveam două cătuşe la mîini, una aici, şi una aici”, ne arată acesta urmele încă vizibile ale anchetelor. ULTIMUL ABUZ. Andrei Ivanţoc spune că „prin bătăi, prin chinuri m-au forţat şi m-au scos din ţară.” El spune că a fost bătut şi maltratat în dimineaţa eliberării. „Doamna de la OSCE a văzut. Ei au filmat”, precizeaz`. Alexandru Leşko, eliberat în 2004, mărturiseşte că au fost supuşi „tuturor chinurilor posibile”. Închisoarea a fost un şir lung de abuzuri, bătăi şi torturi. Ultimul abuz s-a produs la eliberarea din vama transnistreană, unde lui Andrei Ivanţoc i s-a aplicat o ultima corecţie chiar sub ochii presei şi ai viceminiştrilor moldoveni de Interne şi de Externe. Cu o casetă filmată de securitatea din Transnistria şi prezentată în "exclusivitate" de o televiziune din România, transnistrenii pretindeau că, de fapt, Ivanţoc i-ar fi agresat pe militarii lui Smirnov. Realitatea însă a fost alta. EXECUTAT CU GLOANŢE OARBE. „Am fost şi maltrataţi şi drogaţi. N-aş dori să-mi aduc aminte de toate cele care s-au petrecut. Când ne găseam la comenduirea Armatei a 14-a, sub ochii mei a avut loc una dintre tentavele de asasinare a lui a lui Ilaşcu. L-au pus la zid şi l-au împuşcat cu gloanţe oarbe. Au spus că următorul sunt eu”, povesteşte acum Le[ko. El îşi mai reaminteşte că odată i-au dat drumul în faţa puşcăriei, cu sacoşa în mană, să l poată împuşca, evad~nd. „Am stat cinci minute nemişcat, după care m-au băgat la loc”, [i aminte[te el. Autorităţile de la Chişinău, comuniste şi proruse, au închis ochii la abuzurile comise de transnistreni. Puţinii oameni politici care i-au apărat au fost mai mereu în opoziţie. ARESTAŢI DE TRUPELE SPECIALE RUSEŞTI. După anii de puşcărie, cei patru membri ai grupului Ilaşcu vorbesc la fel despre Rusia, România şi Moldova. Alexandru Leşko face o mărturie extrem de importantă: „Ne-au arestat forţele de securitate ruseşti”. Tudor Petrov Popa spune la rândul său că, dacă nu erau ei, erau alţii. „Să nu fi fost noi, grupul Ilaşcu, erau alţii. Da numaidecât avea să fie aşa. Să învinuiască. Că ei au organizat. Lor asta le trebuia. Conflictul ăsta a fost făcut de Rusia special. Să nu se unească România”. O DICTATURĂ IREALĂ ÎN SECOLUL AL XXI-LEA. Aceasta este Transnistria.Totul sub directa îndrumare a unor foşti agenţi ai KGB-ului care susţin regimul ilegal al lui Igor Smirnov. Considerat cel mai bogat preşedinte din lume, Smirnov a privatizat ţara în interes propriu. O dictatură ireală în secolul al XXI-lea. În pseudorepublica patronată de la Moscova, practic drogurile fac legea. Trasnistria se află şi în prezent sub controlul fostei Armate a 14-a sovietice pe care Moscova nu vrea să o retragă în ciuda repetatelor cereri ale organismelor internaţionale. Abuzurile sunt la ordinea zilei la Tiraspol. Autoproclamata Transnistrie sau Pernistrovie, aşa cum îi spun vorbitorii de limba rusă din regiunea cuprinsă între Nistru şi Ucraina, a reprezentat obiectul unui conflict armat în 1992, ale cărei urmări sunt vizibile şi astăzi. Stalin a inventat acest teritoriu în 1924. De atunci ştia că trebuie să dezechilibreze Basarabia. După 1940, când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, Stalin a rupt două judeţe din sudul Basarabiei pe care le-a dat Ucrainei şi a dat în locul lor Transnistria. Astfel a apărut republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În 1991, o dată cu spargerea Uniunii Sovietice, Moldova a devenit republică independentă. Numai că şi Transnistria, la îndemnurile Moscovei, s-a grăbit să se declare independentă. Şi a făcut-o, dar prin forţă. Trupe paramilitare sprijinite de Armata a 14-a au atacat posturile de poliţie moldoveneşti şi i-au gonit pe basarabeni. Astfel, a izbucnit un război civil care a durat mai bine de un an. Grupul Ilaşcu a fost arestat în timpul acestui conflict. GRUPUL ILAŞCU. Cazul deţinuţilor din grupul Ilaşcu condamnaţi pentru terorism la zeci de ani de închisoare a făcut înconjurul lumii fără ca demersurile lumii libere, inclusiv ale UE sau NATO să aibă vreun rezutat. A existat şi o sentinţă a CEDO de care nimeni nu a ţinut seama. Regimul de la Tiraspol nu ascultă decît de Moscova. Este, de fapt, singurul regim nerecunoscut de nimeni în Occident, iar liderii săi au interdicţie de a călători în lumea liberă. Membrii grupului Ilaşcu s-au opus divizării Moldovei. Membri sau simpatizanţi ai Partidului Popular Creştin-Democrat, partid care îşi declarase identitatea românească, au făcut propagandă unionistă şi au condamnat public regimul lui Igor Smirnov. Au fost arestaţi şi acuzaţi de comiterea unor acte de terorism şi crime. Au fost condamnaţi la moarte. După nenumărate amânări ale execuţiei lor, pedeapsa s-a transformat, în urma presiunilor internaţionale, în ani de închisoare. TRAFIC DE DROGURI ŞI ARME. În Transnistria, statuile lui Lenin şi secerea şi ciocanul, simbolurile comunismului, se văd la tot pasul. Cetăţenii transnistreni sunt printre cei mai săraci din Europa în condiţiile în care veniturile lor nu depăşesc 20 de dolari pe lună. De aceea ţara este afectată de consumul masiv de alcool şi de droguri, inclusiv printre membrii Armatei ruse. În magazinele din proclamata republică se găsesc numai mărfuri expirate aduse din fostele republici sovietice şi care pot fi accesibile ca preţ săracilor transnistreni.Toată economia este controlată de Igor Smirnov şi familia sa prin intermediul firmei Şherif din Tiraspol, care face afaceri cu energie, gaze, armament, dar care are şi echipă de fotbal. Miliţiile lui Igor Smirnov sunt formate în special din trupele speciale ale URSS-ului retrase din ţările Europei de Est după căderea Cortinei de Fier. De asemenea şi foarte mulţi agenţi KGB şi-au găsit un adăpost în anturajul lui Smirnov, în special în Sovietul Suprem, Parlamentul Transnistriei. REUNIREA GRUPULUI, RATATĂ. Luni după-amiază la emisiunea „Prima Ediţie” de la Antena 3 urmau să fie prezenţi tot cei patru membri ai grupului Ilaşcu. Cu doar o oră înainte de emisiune reunirea pentru prima dată a grupului după arestarea din Transnistria nu a mai avut loc. Alexandru Leşko a comunicat telefonic că Administraţia Prezidenţială le-a făcut alt program. În acest timp, Ilie Ilaşcu bătea la uşile diferitelor case de protocol pentru a-şi găsi foştii tovarăşi. Nu s-a întâlnit decât cu Andrei Ivanţoc. MEMBRII GRUPULUI ILAŞCU Ilie Ilaşcu, liderul grupului - 15 ani de închisoare; eliberat în 2001 Alexandru Leşco - 12 ani de închisoare; eliberat în 2004 Andrei Ivanţoc - 15 ani de închisoare, eliberat în 2007 Tudor Petrov-Popa - 15 ani de închisoare; eliberat în 2007 TRANSNISTRIA ŞI GRUPUL ILAŞCU, DOCUMENTAR SPECIAL LA ANTENA 3 Duminică, începând cu ora 17.00, la Antena 3 un reportaj realizat în Trasnistria despre regimul Igor Smirnov şi eliberarea ultimilor doi deţinuţi din grupul Ilaşcu.

vineri, 29 iunie 2007

Sfarsitul lui Voronin ?

Presa rusa: Voronin se pregateste de anticipate -- Presedintele moldovean Vladimir Voronin l-a asigurat pe liderul rus Vladimir Putin, la intalnirea de la 22 iunie, ca este dispus sa renunte la functia de sef al statului si sa convoace alegeri anticipate, conform ziarului rusesc Nezavisimaia Gazeta, informeaza Mediafax. Presedintele Republicii Moldova s-ar fi declarat dispus sa convoace alegeri prezidentiale si parlamentare anticipate, pana la sfarsitul acestui an, cu conditia sa fie organizate si in regiunea separatista transnistreana, in conformitate cu planul pentru reglementarea diferendului, discutat in secret cu Rusia. De asemenea, Voronin ar fi conditionat aceasta masura de retragerea imediata a armamentului si trupelor rusesti din Transnistria. Cei doi lideri urmeaza sa se intalneasca sambata, la Rostov-pe-Don, pentru a discuta modul de implementare a acestui plan. Intrevederea de sambata trebuia sa fie secreta, iar faptul ca presa a aflat despre ea a fost urmat de demiterea prin decret a consilierului cu misiuni speciale al presedintelui moldovean, Sergiu Mocanu, precizeaza Deutsche Welle. Analistii politici apreciaza ca deputatii comunisti sunt constienti ca nu vor mai putea obtine rezultate atat de bune la alegeri, astfel ca s-ar putea opune initiativei presedintelui, ajungand pana la scindare, adauga sursa citata. Presa de la Chisinau scrie ca rezultatele alegerilor locale de anul acesta, care indica o scadere dramatica a popularitatii comunistilor, l-au panicat pe Vladimir Voronin. "Constientizand ca nu mai are ce pierde, aflandu-se pe ultima suta de metri a ultimului sau mandat de presedinte, liderul de la Chisinau ar putea comite, in aceasta stare, greseli fatale pentru soarta Basarabiei", sustin analistii

joi, 28 iunie 2007

Situatia persoanelor cu dizabilităţi,în atenţia presei

Recentele filmări,de la un centru de persoane cu handicap din Giurgiu au devenit un subiect intens mediatizat ,cu precădere de postul Realitatea TV. Ceea ce este interesant este faptul că acestă situaţie ,cu persoane care sunt prost tratate şi foarte prost hrănite, a fost prezentată de foarte multe ori publicului fără ca autorităţile să facă ceva în acest sens.Ba mai mult ABC News a prezentat un material anul trecut, în mai, despre situaţia centrelor pentru copii cu dizabilităţi şi mare parte a massmediei din România a acuzat postul american de prezentare de imagini false şi vechi.Portavocea autorităţilor de anul trecut era chiar Realitatea TV.A trebuit să treacă un an să vadă că situaţia este de fapt foarte gravă. Reportajul ABC aici http://abcnews.go.com/Video/playerIndex?id=1944838 De reţinut şi faptul că Antena 1 a avut în urmă cu două luni un reportaj despre cum sunt trataţi pacienţii din spitalele de psihiatrie. Reportajul antena 1 http://andreibadin.blogspot.com/2007/05/imagini-ocante-din-spitalele-de.html

miercuri, 27 iunie 2007

Preţul grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani

Pretul graului la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani Pretul graului a atins noi valori record la bursa din Paris si la inchiderea tranzactiilor de miercuri de pe piata americana, la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani, ca urmare a temerilor legate de nivelul ofertei la nivel mondial.La ora 9:30 GMT, graul cu livrare in noiembrie era cotat la bursa Euronext in crestere cu 3,6%, la 180,25 euro pe tona, dupa un maxim anterior de 181 de euro, cel mai ridicat nivel atins de la lansarea contractelor, in 1998."Piata este irationala si urmeaza speculatiile de pe piata americana", a declarat un trader, dupa ce cotatia a depasit nivelul psihologic de 180 de euro.Evolutia ascendenta a preturilor a fost alimentata si de o noua reducere a estimarilor firmei franceze de analiza a pietei Strategie Grains privind productia UE de cereale din acest an. În România ,deţi ţară membră a UE,preţul este mult mai mic.

Grupul Ilaşcu în România

Cei doi eliberaţi recent de regimul separatist de la Tiraspol ,Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa ,împreună cu Alexandru Leşco vor fi decoraţi marţi la orele 16 la Cotroceni oficial cu ordinul Steaua României.Ei vor veni de luni la Bucureşti.Cu această ocazie ,colegul nostru de la Ziua,Victor Roncea va lansa o carte despre detenţie celor patru,carte ce va fi însoţită de un film documentar despre Transnistria şi eliberarea grupului Ilaşcu produs de Antena 3. Asociaţia Civic Media a solicitat primarului Adriean Videanu la întrevederea pe care acesta a avut-o cu Dorin Chirtoaca ,noul primar al Chişinăului ,acordarea pentru cei patru a titlului de cetăţean de onoare al Bucureştiului.